de Andrei Petre, fonotecat de Oana Constantin

Cristi Dimitriu a copilărit în cartierul Rahova, unde mama, angajată la uzina Vulcan, primise de la stat un apartament cu chirie. A făcut școala în cartier, iar mai apoi liceul de fizică de la Măgurele. A dat admiterea la TCM și a intrat din prima, ca să evite stagiul militar prelungit la care erau obligați cei care nu intrau la facultate:

„Marea presiune, mai ales pe băieți, era să intri din prima la facultate”.

Cristi își amintește că și în acea perioadă era o percepție negativă nu doar față de cartierul Rahova, ci față de întreaga zonă Rahova-Ferentari-Giurgiului, numită în folclorul urban „RFG”.

Cristi spune că tinerii nu prea aveau de ales, nici în carieră, nici în viață. Visele tinerilor din acea perioadă se limitau la a primi o repartiție bună, într-o fabrică mare: „Nu puteai visa la nimic pentru că traiectoria era deja stabilită”. Mulți își doreau să ajungă personal TESA, să facă o muncă de birou, iar alții poate aspirau să avanseze pe linie de partid, dacă aveau relațiile necesare.

„Presiunea o resimțeai tot timpul. E adevărat că nu te aresta de pe stradă, sunt mulți alții care exagerează. Se făceau bancuri cu Ceaușescu și bancuri împotriva regimului mult mai spumoase ca cele de acum la adresa liderilor politici. Dar presiunea era la nivel de societate: faptul că nu aveai vise, faptul că nu aveai un orizont… Resimțeai această presiune. Și nu prea aveai de ales în carieră și în viață.”

Foto: azopan.ro