Gavril Ardelean despre munca în mină

de Denisa Cirț

Rochie de nuntă până la genunchi

M-am născut în Bârsăul de Sus, județul Satu Mare în 1949. La 7 ani am început școala și am absolvit 7 clase, erau 7, nu 8 ca acum și nu am mers mai departe. A fost mai grea viața atunci. Nu mâncam bomboane numai în zile mari. Mergeam la cooperativă cu un ou și îl dădeam la schimb pe bomboane cu cacao sau mentă. Aveau o verigă, dacă trecea prin ea era mai mic pumnul de bomboane, dacă nu trecea, erau mai multe. Ciocolată nici când am umblat la pețit nu am avut, îi duceam bomboane.

La școală am învățat rusa… de citit am știut citi, dar de tradus nu am știut. Nici tabla înmulțirii nu o știam când am fost la scoală, dar o știu acum. Cam așa… Când am fost bun de lucru, am lăsat școala și m-am angajat. La 15 ani m-am angajat la fabrica de sticlă, în Poiana Codrului, la împletit de damigene, unde am lucrat vreo 2 ani, după care am lucrat și prin Baia Mare.

La 20 de ani m-am căsătorit. Ne-am botezat în Someș, să ne putem cununa. Prima dată, dacă te iei după poveștile bătrânilor erau baptiști, mai târziu au devenit penticostali. M-am mutat aici, nu aveam telefon, mergeam pe jos să îmi văd părinții. În două ore, odihnit, mergeam până în Bârsău. La nuntă soția avea o rochie până la genunchi, nu erau posibilități. Cum eram pocăiți, avea haină albă, simplă cu batic. Nu aveam biserică, era doar o casă unde țineam adunarea. Acolo ne-am căsătorit. Prăjituri au fost 2 feluri, cu sare cale, blaturi, tot bune au fost, dar nu cum sunt acum de nici nu le poți mânca. Se umbla cu farfuria și oamenii puneau 2, 3 lei. Am strâns 3.000 – 300 acum. Nu se umbla cu zestrea pe atunci, aveam lipideuri. Masa a fost în șură. Și a nins de numa-numa, a trebuit să mutăm masa în șură la vecina. Tabloul cu mire și mireasă l-am făcut după, când lucram la mină.

Apoi așa a fost viața atunci. A fost greu!

Armata

După 2 luni după ce m-am căsătorit m-au chemat în armată, în București. La ora 05:00 se dădea deșteptarea, suna goarna, mergeam la înviorare. După prima lună ne-au dus la munci agricole pentru o lună de zile. Lucram la combine, la recoltat de grâu. Băgam grâul în saci pe care îi depozitam. După ce s-a terminat campania Agricolă ne-au adus înapoi la Băneasa, la armată. Am fost acolo din 1969 până în 1970, spre primăvară și apoi am fost detașat tot în București, spre grădina zoologică. Duminica eram liberi, mergeam la zoo sau în pădure. Acasă nu am venit. Acolo era școala de ofițeri, noi eram pluton de pază. 

Prima și ultima dată am venit acasă după un an. Nu erau telefoane, vorbeam doar prin scrisori. Am avut concediu 12 zile, tren aveam doar seara. Nu aveam bani de cușetă, eram în compartiment normal, ca militar plăteam biletul, dar se deconta la întoarcere. Stăteam 10 zile, 2 le mâncam pe drum. După concediu m-am întors și am stat până în octombrie, când m-am lăsat la vatră, m-am eliberat. 

Munca în mină

Iarna aceea am făcut coșuri la colectiv, aveam atelier. Primăvara m-am angajat în Ulmeni la prefabricate, la bolțari. Am lucrat acolo din ’71 până în ’73. Era greu, dar eram tânăr, nu părea așa de greu. Anul acela a murit tata socru și era greu de bani, salariul nu era așa de mare. Socrul a murit cam pe la săpatul mălaiului, în iunie. Nu am avut posibilitate de bani și la prefabricate era greu. Așa că m-am angajat la mină, la Herja, în Baia Mare. Era o mașină care ducea mineri de aici, din toată zona, erau mulți. Ușor nu a fost, dar cum zic, eram tânăr, greu a fost până te-ai obișnuit. La ora 03:00 mă trezeam, la 04:00 fără un sfert pleca autobuzul, mergeam cu bicicleta până în satul vecin, unde era stația. Cafea nu beai în veci, numai în Baia Mare la restaurant era cafea. Nici nu mâncam dimineața. 

Ajungeam acolo la 5-05:15, mergeam în vestiar, ne luam salopeta. Intrai cu ea nouă și când ieșeai de acolo era toată noroi. La 06:00 era apelul, ne strângeam toți, făceam prezența. La începutul lunii se făcea repartiția. Erau galerii diferite, ca niște străzi. Nu ne mai întâlneam până mergeam la mașină. Stăteam pe galerie 6-8 ore. Schimbul de dinaintea nostră pușca și noi încărcam materialul. La Herja erau metale neferoase, plumb, aur, zinc. Îl încărcam în rocoman. Perforam, dădea găuri la intrare, 20, 24 de găuri. Alții erau la alte locuri de muncă, pe scări. Era periculos, dar eu nu am avut accidente. Unul singur, când a rămas fără o jumătate de deget. Si apoi mergeam după dinamită la artificier, încărcam dinamita în găuri și la sfârșitul schimbului exploda. Ieșeam, făceam baie și la autobuz. Ajungeam la 14:00, mai opream la o pălincă, la o pâine, la ce trebuia pentru familie. După ce ajungeam acasă mâncam și apoi mergeam la coasă. Nu erau mecanici, ne dădeau de la colectiv de cosit că nu aveam grădină ajutătoare, pui tu și mălai, pui tu și picioici și așa am ținut vaci. La un moment dat am avut și 2 vaci. Pe care le puneam la jug. Laptele trebuia să îl dăm la stat, aveam o cotă, dar nu am dus-o în veci, ne dădea o hârtie de predare, dar mai uitau, mai închideau ochii. Am lucrat din ’73 până în ’79. Încadrarea era 70 de lei, dar te plăteau în funcție de realizări. După 6 ani am zis că nu mai stau în mină, nu am vrut să îmbătrânesc acolo.

Mălai până îți pârâia stomacul

Am mers la Benesat, la școala de escavator, buldozeri. Făceam în 3 luni cât făceam la mină într-una. Am lucrat acolo vreo 3-6 luni, ca ucenic, dar nu câștigam la fel de mult. Am stat până în ’82. Nu ne ajungeau banii, eram singur și aveam 3 copii. Până în 79 mâncau și porcii pâine. Aduceam pâine de la mină de le dădea și la porci, luam cu sacul, era ieftină. Din 79 au început a strânge cureaua și nici nouă nu ne-au mai ajuns banii. Pentru foc, strângeai uscături de prin pădure, cine avea cunoscuți, tăia și din pădure. Mai târziu au început oamenii să taie la rădăcină și să o acopere cu frunze. Mergeam la plantat de puieți, la sapă și ne răsplăteau cu lemne, în loc de un ștraf, primeai două. Așa ne descurcam cu lemnele.

Acasă mâncam varză călită, îngroșală, pâine de mălai, mămăligă. O puneam la fum într-o plasă, piteica. O tăiai cum tăiem toba. Atunci împărțeai un porc cu cineva, spuneam că tăiem doar jumate. Nu aveam frigider, îl legam cu o funie și îl băgam în fântănă. Sau în sare, în casă sau îl afumam la casa cu paie. Culegeam mălaiul toamna și îl băgam cu coșul în casă, seara la lampă, desfăcam. Cocenele le dădeam la vacă. Când eram mic nici mașină de tocat carne nu era, la boc de lemn și cu săcuricea, așa se demnica carnea. Pâine făceam la Paști și la Crăciun când eram mici. Atunci era așa, era pământ și semănai, dar dacă nu îți puteai plăti dările la primărie veneau și îți luau sacul de grâu. Mai lăsau, dar nu să poți să mănânci pâine în fiecare zi, făceam câte o covată de mălai, o băgam la cuptor, mâncai mălai pănă îți pârâia stomacul. Am decis să mă întorc la mină fiindcă nu ne descurcam, murise și mama soacră..

Avantaje pentru flori de mină

M-am dus înapoi la mină în 82, am fost șef de echipă. Nu știam ce valoare aveau florile de mină, care se scoteau de pe abataje. Eu nu am lucrat acolo. Unde lucram eu, la înaintări, și dacă erau, le făceam praf. Erau oameni care încercau să se mute pe scări, pe abataje. Mie nu m-a plăcut, eu am fost om mai greu, nu mi-a plăcut să umblu pe abataje, pe suitoare. Băgau în geantă florile și mergeau la N., și el le dădea încadrări în schimbul lor. Așa se făceau învârtelile. N. a adunat o colecție impresionantă de flori de mină, el era „normatorul”, dădea avantaje pentru flori. Dacă aveai încadrarea de 120 lei, mergeai, îi culegeai floare lui N și îți mai dădea 40.  Nu erau controale la ieșire, nu se raporta, dar cei care găseau mai multe mergeau prin spate, prin pădure.

În 82, în noiembrie, eram în autobuz când am auzit niște bubuituri, ne-am îmburdat în prăpastie. Nu am mai știut nimic. Au venit salvările. Eu mi-am rupt coastele și mâna. M-am internat la spital. Ziua următoare am început să strănut sânge, cum au străpuns coastele plămânii. Nu a murit nimeni, dar au fost mulți răniți. În spital nu au crezut că o să mai trăiesc. Am stat o vreme pe foaie de boală și m-am dus înapoi la Herja. Am lucrat afară, la suprafață vreo 5 luni de zile. Aveam un șef, șef inginer și nu că mă laud, dar am fost printre primii mineri de acolo și numa ca să mă duc înapoi în mină. Apoi io nici acuma nu am putere în mâna asta de la accident. Dar m-am dus înapoi. S-a facut un tunel. De la Herja până la Tauțiu de Sus. La tunel am lucrat până la Revoluție.

La Revoluție eram în mină. O, doamne feri da’ ce bine ne-a părut, am ieșit toți din mină, fericiți, nu aveam televizor, nici radio nu am avut. Mergeam la vecini să vedem cum l-au împușcat. Apoi vezi, că pentru unii e mai bine, dar pentru noi era mai bine cu el. Unu că nu se închideau minele, aveai loc de muncă. Acum unde? Merg în străinătate. Ieșeau de la școală, se angajau undeva și făceau cerere și primeau garsonieră. Acum dacă nu ai bani… stai pe suport. Cum au mers copii mei în Italia, au trecut granița pe sub tren. Acolo au bani mai mulți, deci i-am lăsat. Când am crezut că au crescut și sunt buni de lucru, ei au plecat la armată și apoi au plecat din țară.