de Emanuela Mihailiuc

Ioan T. Morar povestește despre copilăria la Arad și Moș Gerilă, despre „rețelele” pentru împrumutarea cărților și publicarea de fake news în presa comunistă. Istorisirile sale cuprind și show-urile clandestine sau evenimentele din decembrie 1989. Morar a început ca profesor, după care a fost redactor la mai multe reviste, membru în grupul de umor Divertis și scriitor. 

Profesorul care avea curajul să spună orice și prima întâlnire cu Ceaușescu  

Am copilărit în anii 60, într-un cartier muncitoresc din Arad. Tatăl meu era zidar, mama, casnică. Am fost în pătura – să-i zic așa – nevoiașă a comunismului. Între timp, am încercat să definesc clasa mijlocie a comunismului. În clasa mijlocie a comunismului se aflau cei care nu se împrumutau de la un salariu la altul. În general, lumea se împrumuta. Noi, din punctul ăsta de vedere, n-am fost în clasa mijlocie – se mai împrumutau ai mei, lucrurile se dădeau pe rate. Ca să îți iei un palton, se făcea rată. Radio n-am avut decât în momentul în care am lucrat eu la liceu. N-am avut radio, iar televizor, mult mai târziu.

„Părinții acelor copii sunt mai bogați decât noi.”

Am făcut practică la combinatul chimic, o ctitorie a „Epocii Ceaușescu”. Ctitorii se numeau, nu construcții; el era ctitor, ca marii voievozi. L-am și văzut atunci, pentru prima dată, pe Ceaușescu.

„Ăsta era chipul după care trebuia să proiectăm ‘omul nou’.”

Am intrat în UTC în ultimul an de școală generală, dar atunci mi-am dat seama că lumea e altfel. Atunci am deschis ochii asupra lumii, pentru că – până atunci – trăiam într-un „ghetou” al unei mini-libertăți: cartierul ăla muncitoresc; din când în când, mergeam în centrul orașului, mai vedeam câte ceva, mai stăteam la o coadă cu mama. 

Țin minte, am povestit în această carte (n.r. – Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă, de Ioan T. Morar)…

„Acolo am simțit, într-adevăr, falsitatea sistemului.”

Lecturile în comunism, cenzurarea pieselor de teatru

După ce am terminat clasa I, am citit un roman care, acum îmi dau seama, e destul de toxic prin mesajul lui – Desculț, de Zaharia Stancu. Am citit acel roman, pentru că o vecină avea cartea aia. 

„Era o complicitate, care acum nu mai există, din nefericire. […] Îi programai pe rând să ia cartea.”

Repartiția locurilor de muncă

Existau posturi libere, pe județe. Erau trei categorii: orașe mari, reședințe de județ; orașe mici; comune. Se punea lista la avizier și oamenii, în funcție de medie. Se făcea teleconferință pentru repartiție și intrau primii șefii de promoție – și ei în ordinea mediilor. Cred că am fost al șaselea șef de promoție pe țară, din 12.  

După șefii de promoție, se făceau repartițiile familiilor: dacă era un student cu notă mare, căsătorit cu o studentă cu nota mică, studenta cu nota mică se repartiza imediat după el, ca să fie împreună. 

„Există repartiție în comune în care trece trenul, în comune din care se aude trenul și în comune în care s-a auzit de tren. “

Memoria are această funcție minunată: păstrează numai ceea ce e amintire frumoasă. Din cauza asta cred că mulți oameni de-acum sunt nostalgici – „că era mai bine”. Nu era mai bine! Dacă îți aduci aminte totul, dacă ai intra într-un muzeu al comunismului și te-ai întoarce în timp, ai vedea că nu e așa. N-a fost mai bine și doar memoria, cu această funcție senzațională de a păstra doar ce-i plăcut, ne face să credem că a fost bine atunci. 

Înțelesuri ascunse, fake news și autocenzură

„E un caz celebru de astfel de conspiraționism.”

Eu am făcut un joc periculos cu textele, întâmplările care se petreceau în lumea capitalismului și pe care eu le descriam în România, deși ele nu erau, în rublica Lumi paralele din Viața Studențească. Acolo nu era niciun înțeles ascuns, acolo era chiar un mesaj intenționat fals. 

„El știa că toate-s inventate, dar îi plăcea jocul.”

În septembrie 1989, am publicat o știre despre o corabie care a apărut după 100 de ani, din Triunghiul Bermudelor, undeva în Noua Zeelandă, cu marinarii vii, dar surdomuți, și cu proviziile intacte. „După cum scrie în ziarul…” Puneai o sursă și puneai „specialist” – imediat crește prestigiul. Erau câteva cuvinte pe care le foloseam la timp, acolo.

„Redactorul-șef a fost genial. A zis ‘știți, este rubrică de umor’ “

Performanța a fost că, din când în când, se mai inventau și citate din Ceaușescu. Sunt convins de asta! La doctorate, de pildă. Când îți dădeai doctoratul, trebuia să ai în introducerea tezei de doctorat minimum cinci citate din Ceaușescu. Dacă era vorba despre lucrări de economie, de știință, la filosofie cu atât mai mult – Ceaușescu a fost un recunoscut filosof -, trebuia să ai citate. 

Exista un citat din Ceaușescu, undeva de prin ‘68, cu libertatea de gândire – atunci când el s-a opus intrării rușilor în Cehia. Citatul ăla a circulat în toate lucrările de doctorat și sunt convins că mai adăugau unii câte un citat. 

„Dacă aș fi fost obligat să scriu despre Ceaușescu, cred că aș fi strecurat niște citate false acolo.”

Show-uri clandestine cu imitarea lui Ceaușescu

Ne adunam împreună cu Divertis, cu alți amatori, iar cu oamenii, pe la Serbările Mării. Ne înghesuiam într-o căsuță – ce să facem acolo? Nu eram din ăștia, să dansăm sau să bem, să jucăm cărți. Și atunci, pentru că tot făceam show-uri pe scenă, am făcut petreceri clandestine, cu oameni foarte verificați. 

„Sinistru, dar ce formă de libertate minunată!” 

Decembrie ‘89

„Cu o noapte înainte, am visat că a căzut Ceaușescu.” 

Cover: „Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă”, de Ioan T. Morar

Ți-a plăcut acest articol?

Tags: , , ,