Muzeul generației noastre

Ne-am născut și copilărit (și) în anii 80. Am stat la coadă la lapte și ne-am inventat jocuri prin casă atunci când se lua curentul. Părinții noștri ne-au ocrotit, așa că n-am înțeles mare lucru din tragicul final al Republicii Socialiste Române, deși intuiam că lucrurile nu sunt tocmai OK. La 30 de ani de la revoluție, România rămâne singura țară din estul Europei care nu are un muzeu al istoriei recente care să spună povestea vieții de zi cu zi din perioada comunistă.

Sigur, există (și se înmulțesc) micile inițiative de arhivare și conservare a memoriei, de la Memorialul Sighet până la mici muzee în apartamente de bloc. Dar noi vrem să spunem povestea noastră – asumat subiectiv – a felului în care ne amintim noi de viața din comunism. O facem ca să ne putem duce copiii acolo, să-i lăsăm să exploreze, să pună mâna pe obiecte și să descopere singuri cum ar fi trăit dacă s-ar fi născut la final de Război Rece. Fără a prezenta doar partea ororilor din comunism, fără a pune în prim-plan filozofia politică sau istoria, fără a fi prea nostalgic. Recreăm un apartament tipic anilor 80, însă în spatele aparentei banalități se ascund multe cârlige care pot deschide conversații și acasă, în familie, despre „cum era”.

sursă: azopan.ro