de Cosmin Pojoranu, fonotecat de Oana Constantin

Vasile Bora și familia lui au ajuns în Statele Unite ale Americii în 1979 și au aterizat chiar în mijlocul unei sărbători colorate în verde – Saint Patrick’s Day. Procesul de emigrare a fost anevoios, dar familia lui a trecut prin toate demersurile legale pentru a putea pleca – au obținut vizele necesare pentru Statele Unite ale Americii cu ajutorul unchiului lui Vasile, care plecase deja de 4 ani. Acesta emigrase ilegal, trecând prin Iugoslavia și mai apoi prin Italia până să ajungă în SUA și să obțină valorosul green card care îi permitea șederea permanentă.

La 11 ani, fără să știe limba care se vorbea în jurul lui, pe Vasile Bora l-au uimit în primă fază magazinele pline de produse împachetate în plastic:

„Everything that you needed, or wanted or did not want was there for you to choose from.”

În bagajul către State n-a mai fost loc de obiecte sentimentale; doar fotografii de familie au reușit să se strecoare în bagaj și să umple golurile înguste dintre lucruri. Tatăl, care era vânător, a fost cel care a insistat să-și aducă unele păsări împăiate de care nu s-a putut despărți. Reticent la schimbări, i-a fost greu să învețe limba și să se acomodeze. În schimb, pentru mama lui Vasile, plecarea a fost ca o eliberare.

Prima întoarcere în România, în 1993, n-a fost o experiență plăcută. Vasile își amintește că „vechea atitudine comunistă” era încă prezentă, mai ales în interacțiunile cu funcționarii de la ghișee, dar și pe chipurile posomorâte ale oamenilor, pe care i-a găsit rigizi, reci și sceptici. Apoi, în 2012 când a revenit alături de familie și a vizitat Brașovul, Bucureștiul, Clujul și Oradea – orașul natal, experiența a fost mult mai plăcută, iar oamenii – mult mai deschiși.

Foto: azopan.ro

Ți-a plăcut acest articol?