de Andrei Petre, fonotecat de Oana Constantin

Viorel Micescu s-a jurat să nu mai stea la cozi după 89’ după ce în adolescență dezvoltase un sistem de optimizare al cozilor în care se implica întreaga familie. Era atunci de datoria lui să distribuie plasele strategic la cozile care se formau în cartierele din București.

Viorel Micescu era practic indezirabil pentru sistemul comunist, pentru că însemnările au început să apară în dosarul lui încă din clasa a II-a, când îi scăpau tot felul de remarci.

„Și atunci am pus cap la cap informația, am început să judec și să și grăiesc din păcate. […] Și pe măsură ce grăiam mai mult, am devenit mai vizibil.”

Pentru că avea rezultate bune, a ajuns totuși comandant de unitate, funcție care venea la pachet cu unele îndatoriri suplimentare: conducea adunările unității, reprezenta colegii în ședințele cu profesorii și a participat chiar la o tabără de comandanți pionierești unde „au încercat să ne intoxice cât de cât cu cuceririle partidului, cu noua ordine socială.”

Tatăl său, chirurg, a obținut chiar în timpul perioadei comuniste dosarul lui Viorel, după ce mama unui gușter din Securitate i-a fost pacientă: „Era de prin clasa a II-a tot ce-mi scăpase mie pe gură… Bine, și spuneam destul de tare și cu mulți martori lucruri.”

Și alegerea facultății i-a fost îngreunată de dosarul pătat: „Mi-am făcut o socoteală că singura mea șansă reală de a rămâne într-un oraș mare era dacă aș da la un profil care să-mi asigure că nu găsesc job decât într-un oraș mare. Am ales Electronica.”

Pe 21 decembrie 1989, Viorel Micescu juca Bridge acasă la un prieten, când un apel telefonic îi anunța atât: „A început!”. A lăsat cărțile de joc, a ieșit imediat în stradă, iar în Piață a stat zi după zi, pentru aproape o săptămână.

Foto: azopan.ro

Ți-a plăcut acest articol?