interviu de Cosmin Pojoranu, fonotecat de Oana Constantin

„Ca să ți se asculte cuvântul, sau ca să ai dreptul să spui ceva, trebuia să fii bărbat, trebuia să nu fii evreu și trebuia să fii membru de partid.” – Paula Fridman

Paula și Gil s-au cunoscut la un concert la Sala Palatului. Sunt împreună de 40 de ani și în acest timp au trecut prin mai multe mutări. În 1987 au plecat din România în Israel, în procesul de răscumpărare a evreilor de către statul Israel. Din România nu au plecat cu bani, dar au luat cu ei oale, farfurii, iar mobila lor, împachetată cu grijă de Gil, a fost trimisă cu vaporul și a ajuns la ei câteva luni mai târziu. Deși nu știau limba, s-au integrat rapid în noua lor țară. Nou-veniții intrau într-un program de acomodare, aveau acces la cursuri de limbă și primeau diverse ajutoare precum stipendiul – o sumă de bani care să acopere strictul necesar unui trai decent.

Paula își amintește că deși era evreică, nu s-a simțit discriminată în România, fiind protejată de familie și apropiați. Au ales totuși să plece pentru un trai mai bun: își doreau să poată călători și mai ales, să fie liberi. Surprinzător, procesul nu a fost complicat, iar autoritățile române nu au încercat să-i oprească. Odată ajunși în Israel, au fost uimiți de diferențele dintre România anilor ’80 pe care o lăsau în urmă și viața colorată din Tel Aviv.